Les Choses ne se passent jamais comme on les imagine…

Intelepciunea asta a poporului francez nu se aplica totdeauna din pacate…Uite  la   mine de exemplu…Nu ma pot opri sa am imaginatie, ca toti prostii,  si surpriza ! functioneaza ! Nu mereu, recunosc, dar tocmai când n-as vrea…

In cu totul alta directie : si timpul a luat-o razna ! de la jumatatea Frantei în sus suntem în Canada !  e luna martie, deobicei pâna si castanii din  parcul meu parizian dadeau boboci ! Deocamdata  se patineaza printre pojghite de ghiata si baltoace de noroi !

 O ocazie pentru presedintele nostru  devenit omonim pentru acest eveniment meteorologic  cu celebrul Monsieur de La Palisse sa emita o fraza esentiala : “A circonstances exceptionnelles, mesures exceptionnelles “ adica..care ?!cum ?! ce fel ?! (al cui îmi vine sa zic...) Masuri s-au luat, aceleasi ca la fiecare luare razna a naturii...Cum s-a putut, pe unde s-a putut !

Dar mi-a placut sentinta : circumstantelor exceptionale, masuri exceptionale ! Mare ideie ! Dar bietul de el (ca si biata de mine) în fata evidentei, accepta neputinta mascând-o pudic cu un balon de sapun ! frumos, curcubeiat, plutind magic câteva secunde în aerul rarefiat al imposibilitatilor ! Pâna si un prost ca mine realizeaza ca iremediabil va crapa !   Balloons ?                                                                                                                                                                          

Farewell My Prince

Am rezolvat-o si pe asta ! Mi-am taiat o bucata din suflet si am aruncat-o înspre cer ! Cine stie unde o sa cada ?

Si daca nu cade ? Ramâne undeva suspendata, eu speriata ca mai devreme sau mai târziu - cazând-  îmi va reteza minusculele aripioare cu care reusesc  - e drept din ce în ce mai rar – sa ma ridic deasupra perspectivei broastei... Vultur nu o sa ajung eu, e mult prea târziu...Dar de zburat se poate ; e la îndemâna oricui. N-avem decât sa privim pasarile. Si sa lasam sa ne creasca ceva aripi...

Imaginea Printului a explodat ! ca un efect special în filmele de astazi ! mii de stropi din nu se stie ce compozitie sintetica evaporându-se instantaneu ! Sa-ti lase clara senzatia ca nici nu a existat !

Cu ocazia asta mi-am pierdut toti ochelarii : aceia feerici cu care vezi în relief, pardon în 3D, cei aparatori de lumini orbitoare,  mai prozaic – dar banal de utili – ochelarii de...cal. Bietul cal, e si el la moda...tot ca un efect special.

Si super semnificativ : ne mâncam ce ne e mai apropiat ca sensibilitate...ca si când ne mâncam pe noi însine. Autofagi !

Farewell My Prince !

Isn’t it Nina ?

Revin…Tot Nina… stim, stim, sentimentele « cela fait vendre » …Tocmai ! DE CE ? Se cânta, se scrie, se urla, se plânge si nimeni n-a rezolvat nimic… Sau aproape nimeni, sau mai corect foarte multi rezolva dar nu sunt multumiti…

Et alors ? Toti nemultumitii lumii n-au decât sa urle la luna… Am o teorie care se dovedeste a fi din zi în zi mai autentica : fiecare avem ce meritam chiar nitel mai mult. Si totusi muncim din greu sa ne chinuim unii pe altii. Fiind siguri ca dreptatea e de partea noastra, ca suntem victime, nu-i asa ?

Afara de Nina ?

Feelings for Nina

Imi permit sa dau un sfat : ascultati cei putini care ma cititi, cântecul super cunoscut “Feelings” ... Mi-e lene sa caut autorul dar cântecul a fost este si va fi cântat în nenumarate interpretari dar cautati-o pe Youtube pe cea cu Nina Simone din concert (la Montreux cred)...

Cine, ma întreb cine nu avut macar odata în viata un “feeling” enorm, inexplicabil, sarindu-i mult dincolo de granitele pielii, ale creierului, ale inimii si altor organe implicate în cataclismul asta neasteptat poate nici dorit, sigur necontrolabil si cu siguranta rasturnator de valori, credinte, linisti sau certitudini.

Stiu ca exista prudentii care încearca sa-l ignore, ticalosii care lupta sa-l omoare în fasa, ipocritii care-l ascund dupa fereastra ochilor, timizii vopsindu-l cu roseata obrajilor, dar si naivii care-l rostogolesc între cuvinte sperând ca vor fi nu numai întelesi dar si acceptati.

Nu vreau, nu stiu sa fac analiza nenumaratelor forme de « feeling », am o singura certitudine : ca am trait câteva dintre ele, unele devastatoare, alte exaltante si altele caldute (cele mai numeroase).

Dar nu cu  capacitatea mea de a înghiti, digera si eventual regurgita ceea ce destinul mi-a aruncat ca hrana pentru suflet vreau sa va rapesc din timpul modest acordat unei persoane anonime ca mine.

Vreau sa va vorbesc de Nina si de interpretarea ei. Nu demult, cineva la care tin si tocmai de aceea am tendinta – ca toate îndragostitele – sa iau drept litera de lege vorbele aruncate poate prea repede de jumatatea mea de portocala mi-a spus : “îsi bate joc de cântecul asta”....In paranteza fie zis nu cred (sau nu stiu) ca acest cântec sa fie o pasiune pentru cineva-ul meu...A fost poate neatent, sau prost dispus sau “out of tune” în momentul ascultarii...Dar mi-a ramas clar ca n-a înteles, pur si simplu nu a înteles.

Nina, la început are aerul ca mimeaza un “slagar” plictsita ca “ataca” o bucata arhicunoscuta, deci e obligata sa-i gaseasca nu numai o noua varianta dar si un nou sens.

Nina era o artista speciala, e inutil sa însir anecdote, rautati sau laude desuchiate despre ea. N-are (nu mai are) nevoie de nimic, a murit de suficient timp ca lumea sa nu o uite daca a fost, si a fost, autentica în puternicul sens al cuvântului.

In concertul respectiv nu stiu unde si-a gasit locul “Feelings” ... Sa fi fost deja usor plutind în aburii diferitelor ierburi consumate sub variantele foarte inventive ale oricarui interpret de jazz care se respecta sau pur si simplu ideia de a cânta tocmai cântecul asta sa o fi atins ceva mai agresiv, Nina a început prin a-l îngâna plat, ca si când ar fi dorit sa se debaraseze cât mai repede de un poncif rasuflat... Dar a fost numai un truc, un gimmick ca sa introduca – brusc – revolta ! Da, revolta cum nu se poate mai înduiosator de omeneasca DE CE mai e nevoie sa se reaminteasca omenirii întregi existenta sentimentelor ? De ce ea si toti predecesorii au cântat nevoia de sentimente si iata-ne tot aici adica fara sa fi rezolvat nimic ? O simti navalita de o revolta spontana, viscerala continuata de o scânceala de animal ranit... Dar din nou artista din ea, face cu ochiul spre complicitatea publicului, înglobându-l în neputinta noastra generala de a învinge lasitatea cu care inevitabil dam drumul ca unui lest deranjant sentipmentului care ne macina momentul acela precis al existentei : unde suntem pusi sa alegem, sa luptam pentru ce am ales si greul greului sa pastram flacara aprinsa !

Perfect constienta de stupiditatea unei asemenea pretentii, de inutilitatea revoltei ca si de a perpetuarii unui mit imposibil, sare cu dezinvoltura dintr-un registru serios într-altul derizoriu spre...stupoarea portocalei mele dar nu si a unei sali întregi care atunci asista la o mesa rituala prin care si-au facut catarsisul din plin ! Cum a plecat acasa fiecare, si ce a facut dupa cu diversele feelings-uri întâlnite pe cararea vietii putem banui.NIMIC. A fost un moment si atâta tot.

Tocmai ASTA a vrut sa sublinieze si Nina cu aparenta ei dezlânare, deznodare o unui slagar rasuflat. Nu pentru ca nu ar fi frumos ci pentru ca e ca si multe, multe,multe altele INUTIL.

Les Choses ne se passent jamais comme prévu…

Suis-je bête pour l’avoir oublié ? Suis-je épuisé par les innombrables défaites qui rôdent autour de moi comme les Augures (les mauvais évidemment) me les annoncent en perspective ?

Bref, le vaisseau familial tient la tempête avec ce noble courage qui ne se montre pas, qui se vit tacitement au jour le jour pour faire face à l’indélicat manque de douceur du quotidien.

Et ma chienne s’accroche à ses biscuits, ses pénibles promenades de chute en chute, mais dort à côté de moi  pour me rassurer que tout va encore bien, qu’elle est là et qu’elle se sait indispensable.

Et moi, pleurnicharde et affaiblie par des anciennes et non digérées défaites, qui était prête à l’enterrer déjà !  Allons ! Ne te prends pas pour le Bon Dieu, t’es loin d’être une fière amazone,  pauvre femmelette  restée avec ton cerveau chevalin et encore au stade de poulain ! Les Parques des autres ne t’ont  pas mis en confidence, alors oust, du vent ! et tiens ta gueule !