Iarasi Don Quijote …

Cum sa-ti iesi din pielea ta ? Cum sa admiti ca se poate, da se poate iubi si împartasi abstract iubirea ...e mesianica ideia ? A fost practicata de unul si altul, e drept rar, rar de tot...

Am mult tupeu sa-l apropii pe cavalerul nebun de Cel mai Divin Om Batut în cuie pe  simbolul a însasi constructiei umane (crucea) devenit bibelou, cercel, belciug în nas sau alte locuri triviale, azi l-am vazut chiar model pe niste ciorapi...Si sa mai zic ca daca iubesti, orice, o musca, o banca în parc, un copil zâmbaret si timid, o amintire, o fantoma a unei iubire trecute (visate ?), un parinte care ti-a luminat viata aratându-ti drumul (chiar daca tâmpit si ingrat nu-l urmezi) nu esti Don Quijote ?

Cel mai sublim si tragic personaj inventat în literatura, caruia putini i-au intuit suprarealitatea ! Dincolo de distorsiunea realului ca sa poata trai sentimentele din plin, apare Omul golit de divinitate încercând disperat sa si-o reaproprieze...Trecând granitele vietii marunte,  sarind cu un curaj de vizionar într-o realitate care îl batjocoreste pentru ca nu-l întelege. Cu pretul delirului si a înfrângerii sistematice pe care cu eleganta generozitate se face ca o transforma în victorie ! Victorie asupra cui ? Realul învinge nu pentru ca e mai puternic ci pentru ca obosit, eroul a abandonat... Tragic, va spun ! Si sublim pentru ca îsi poate admite si ierta propria dezertare...Stiind (intuind ?) ca cineva, cândva, odata va relua batalia si cine stie, poate va învinge ! In sfârsit !

Habemus papam !

Le temps est maussade ! La France est triste et les français en ont marre dixit Gérard Depardieu…Il est sourd, aveugle ou tout simplement bête ? D’abord quand – à part dans sa jeunesse assez ébouriffante – a-t-il vu des gens heureux  autour de lui ? La boulangère qui tous les jours tire une tronche pas possible – possiblement parce qu’elle est obligée de se lever de bonne heure et ça c’est dur avouons-le ! – le chauffeur de bus qui démarre juste quand vous arrivez à bout de souffle devant sa porte fermée illico avec perversité, le fonctionnaire (dans n’importe quelle branche) vous jetant à la figures vos papiers qui comme par hasard ne sont pas ceux qu’il fallait,  les passants bougons, les enfants hystériques dont les parents déserteurs et débordés n’ont rien à cirer, etc etc….

Et voilà que dans ce paysage automnal avec son horizon bouché, un coup de crosse épiscopale nous ouvre une porte vers …la rue ! Oui, tout simplement la rue ! Grouillante de jeunesse enthousiaste (quoique légèrement chaotique mais c’est de notre époque) de nones bourgeonnantes de bonheur, de touristes heureux (avez-vous remarqué qu’en tant que touristes nous devenons tous passablement et bêtement gais ?), des tas de drapeaux flottent aux quatre vents, les camelots vendent leurs babioles et brusquement le soleil est là lui aussi ! Tout ça pour quoi ? Pour qui ?

Un quasi inconnu (pas de tous, pas de tous) est poussé au balcon (pas n’importe lequel, pas n’importe lequel !) salue humblement une des plus belle place au monde pleine comme un œuf de Pâques (ça vient, ça vient bientôt) et prononce quelques « répliques » oserais-je dire parce qu’il joue un rôle quand même, non ? et pour quelques instants, jours ? mois ? (allons donc, n’exagérons rien) le monde semble plus lumineux ? Est-ce-que la fameuse fumée blanche peut occulter par un tour de passe-passe magique toutes les misères de la terre ? Les guerres, les maladies, la pauvreté, l’économie balbutiante et la plus grande des injustices La Mort ? Eh ben oui ! aussi étrange que cela paraisse, les gens, le peuple, la foule (dont nous faisons irrémédiablement partie) semble vouloir à tout prix croire à un éventuel (petit) miracle ! Y-a d’la joie comme disait la chanson…

HABEMUS PAPAM !

Les Choses ne se passent jamais comme on les imagine…

Intelepciunea asta a poporului francez nu se aplica totdeauna din pacate…Uite  la   mine de exemplu…Nu ma pot opri sa am imaginatie, ca toti prostii,  si surpriza ! functioneaza ! Nu mereu, recunosc, dar tocmai când n-as vrea…

In cu totul alta directie : si timpul a luat-o razna ! de la jumatatea Frantei în sus suntem în Canada !  e luna martie, deobicei pâna si castanii din  parcul meu parizian dadeau boboci ! Deocamdata  se patineaza printre pojghite de ghiata si baltoace de noroi !

 O ocazie pentru presedintele nostru  devenit omonim pentru acest eveniment meteorologic  cu celebrul Monsieur de La Palisse sa emita o fraza esentiala : “A circonstances exceptionnelles, mesures exceptionnelles “ adica..care ?!cum ?! ce fel ?! (al cui îmi vine sa zic...) Masuri s-au luat, aceleasi ca la fiecare luare razna a naturii...Cum s-a putut, pe unde s-a putut !

Dar mi-a placut sentinta : circumstantelor exceptionale, masuri exceptionale ! Mare ideie ! Dar bietul de el (ca si biata de mine) în fata evidentei, accepta neputinta mascând-o pudic cu un balon de sapun ! frumos, curcubeiat, plutind magic câteva secunde în aerul rarefiat al imposibilitatilor ! Pâna si un prost ca mine realizeaza ca iremediabil va crapa !   Balloons ?                                                                                                                                                                          

Farewell My Prince

Am rezolvat-o si pe asta ! Mi-am taiat o bucata din suflet si am aruncat-o înspre cer ! Cine stie unde o sa cada ?

Si daca nu cade ? Ramâne undeva suspendata, eu speriata ca mai devreme sau mai târziu - cazând-  îmi va reteza minusculele aripioare cu care reusesc  - e drept din ce în ce mai rar – sa ma ridic deasupra perspectivei broastei... Vultur nu o sa ajung eu, e mult prea târziu...Dar de zburat se poate ; e la îndemâna oricui. N-avem decât sa privim pasarile. Si sa lasam sa ne creasca ceva aripi...

Imaginea Printului a explodat ! ca un efect special în filmele de astazi ! mii de stropi din nu se stie ce compozitie sintetica evaporându-se instantaneu ! Sa-ti lase clara senzatia ca nici nu a existat !

Cu ocazia asta mi-am pierdut toti ochelarii : aceia feerici cu care vezi în relief, pardon în 3D, cei aparatori de lumini orbitoare,  mai prozaic – dar banal de utili – ochelarii de...cal. Bietul cal, e si el la moda...tot ca un efect special.

Si super semnificativ : ne mâncam ce ne e mai apropiat ca sensibilitate...ca si când ne mâncam pe noi însine. Autofagi !

Farewell My Prince !

Isn’t it Nina ?

Revin…Tot Nina… stim, stim, sentimentele « cela fait vendre » …Tocmai ! DE CE ? Se cânta, se scrie, se urla, se plânge si nimeni n-a rezolvat nimic… Sau aproape nimeni, sau mai corect foarte multi rezolva dar nu sunt multumiti…

Et alors ? Toti nemultumitii lumii n-au decât sa urle la luna… Am o teorie care se dovedeste a fi din zi în zi mai autentica : fiecare avem ce meritam chiar nitel mai mult. Si totusi muncim din greu sa ne chinuim unii pe altii. Fiind siguri ca dreptatea e de partea noastra, ca suntem victime, nu-i asa ?

Afara de Nina ?