De ce ?
 
Când vine ora de culcare, panica ascunsa sub tot felul de subterfugii… Altfel dorm oricând, oriunde…pe canapele, în masina, pe mine, mergând;..numai seara în pat, ca tot animalul, nu.
De ce ? frica de moarte ? Frica de întuneric…o mascam cum putem în insomnie, creativitate, fascinatia noptii, romantisme de tot felul, minciuni ! Ne e frica si basta. Am oroare de lumina care iremediabil va trebui stinsa, de linistea trista care se instaleaza, de golul atât de plin de gânduri colcaind in creierul care abia atunci începe sa fiarba ca si când cine stie ce fulgere dumnezeiesti va scoate ! As ! prostii, banalitatile de care am fugit toata ziua mintindu-ma abil si dându-mi aere de fiinta importanta si ocupata ! astea circula nestavilite într-un haos producator de panica lipita pe ici pe colo cu scotchul lasitatii...Colac peste pupaza, total neproductiva agitatia asta mintala...Aproape ma aud gândind si singurul rezultat e marirea panicii si atât. Si atunci scriu, scriu...prostiile astea ! Din exorcism ? As vrea eu ! Dar nu functioneaza ! In fiecare noapte e la fel. Incerc sa ramân treaza – vorba vine – ca sa simt si mai tare cum timpul îmi macina zilele ramase, câte or fi...Noapte buna ne uram ipocrit unii altora ! La cine e buna ? as vrea sa ma lipesc si eu...

Primii pasi facuti spre "vacanta" si iata semnalul : va fi dura daca nu chiar trista...Primul lucru vazut pe fereastra :un pui de pescarus...Pescarusii au devenit prietenii mei de câtiva ani, lumea în marinimia ei îi goneste ca si când noi suntem stapânii si atotdecizatorii în toate, asa ca eu am hotarât sa-i protejez.
Deci prima pleoapa aruncata spre peisajul gradinii a înregistrat imaginea asta : un pui marisor, clainându-se si scâncind stins, aproape fara glas pe marginea piscinei... M-am repezit cu mâncare, apa si ajutorul meu prostesc de neîndemânatec... N-am mai vazut o pasare agonizând si nu stiam cum îl puteam ajuta, de salvare era clar ca nu putea fi vorba ! M-a lasat sa-l mâingâi desi era speriat -sau poate tocmai de aia...As vrea sa cred ca o vorba buna si o mâna usoara pe penele lui pestrite de copil-pescarus i-au fost o mica, mica alinare...Ce tupeu din parte-mi sa ma cred eroina, infirmiera si croque-mort în acelasi timp !  Singurul bine care am putut sa i-l fac e sa-l "duc la groapa" cum se zice...Nu l-am lasat mort si singur...Atât. Cer iertare pentru neputinta, lui, naturii, Creatorului, si voua unul sau doi care ma cititi...Dar ce lectie, fratilor ! Deasupra capetelor noastre zburau cete de congeneri si niciunul n-a venit sa-l vada, ajute, plânga...Dura lex sed lex...

Ce soir les frères (dans l'ennui et autres bagatelles) attention !   la Lune sera proche de la Terre, tellement proche qu'elle paraîtra immense ! J'essaierai de faire un pas de géant pour la toucher ! Histoire de rêver un peu...Tout le monde veut la Lune et comme on l'obtient jamais - de notre vivant du moins - faites de votre mieux...zyeutez ! avec vos IPad, Smartphones et autre joujoux ridicules ! Elle s'en tape, surtout depuis qu'on a renoncé à l'embêter avec les visites ! Grand pas pour l'humanité ! tu rigoles !  c'est  Elle qui rigole ! en cadeau elle nous donne des nuits blanches, des marées troubles, des fous chantants ... Pourquoi on ne ferait pas partie du lot ?

A la nuit plus courte de l'année ! Puisse être de même pour cette année toute entière ! Elle est loin d'être faste du moins pour moi...Mais ne parle-t-on pas toujours de soi même ?
Donc bonne nuit, tes angoisses seront de plus courte durée ! Les visites de tes monstres noctures de même,  tout va pour le mieux !

Panem et Circenses
 
Vazut unul din concertele « populare » care se dau în faimoase piete de pe globul nostru devenit o favela universala (sau barrio sau banlieue sau cum vreti sa-i ziceti, tot aia). Simpatic ! ba chiar sa-ti mijeasca o lacrima (mica, mica) când recunosti –dupa ticuri si gesturi codificate- câta munca e în spatele cortinei (virtuale, ca totul e la “vaz”). Doua vedete, ce zic, star-uri lirice în plina forta exhibitionista, stiind cum sa se pieptene, îmbrace, salute...Cântatul e subsidiar, nu ?
Cer mii de scuze, n-ar trebui – tocmai eu – « chercher la petite bête » cum se spune…De ce sar cu asprime peste emotiile atât de familiare, peste efortul de a « creea natural » si spontan ceea ce au repetat cu sârguinta timp de ore, zile, nopti…
Et pourtant, pourtant cum zice cântecul lui Aznavour, Ei se arunca hrana multimii si multimea are dreptul sa-i manânce, daca vrea…Sunt sigura ca voluptatea e de ambele parti ! atunci…sa fim canibali !
Trei sferturi din « creatia artistica » era mediocra, deloc pe masura florilor primite în final ! Si nu stii ce sa simti...plictis sau solidaritate ? mic dispret sau zâmbet complice ? Oricât as vrea sa fiu indulgenta ramân cu gustul erzatz-ului la care am asistat. Perfectiunea nu mai e necesara, nici macar dorita. Partasi la aproximatie si rasplatiti ca atare.